Chiar dacă nu te pregăteşti pentru o carieră de postac profesionist, după alfabetizarea digitală şi închiderea televizorului, ca şi a paginilor presei centrale, odată ajuns în faza a doua de iluminare, esenţialul în viaţă e să fii om, deci datoria ta de postac român care vei să te exprimi pe web, deci în universal, este să citeşti cărţile esenţiale ale umanităţii, concret ai a te duce cu sacul la o mediatecă dotată cu fişier bine actualizat, ca să verifici item cu item tot ce au tipărit edituri consacrate, care le au cu sacrul, ca Humanitas şi Herald. Să nu te sperii niciodată: densitatea spirituală, poate şi filozofică, a Humanitasului s-ar putea să o percepi că nu e cert superioară Heraldului, dar acesta e un exerciţiu de a te descurca, la care au cele mai bune scoruri nechezolii. Treaba ta cum faci, dar nu te băga dacă n-ai nimic de spus!
Oricum, aceasta este Calea. Tu trebuie să râzi, gândindu-te că o iluzie nu poate dăuna unei deziluzii. Totul dezinteresat. Fără carierism. Şi totuşi, muncă, muncă şi iar muncă. Intelectuală.
Dar parcurgerea unor cărări precum întrerândurile din cărţi trebuie să o faci cu detaşare balcanică mai mult decât yoghină, tăind cu brutalitate de kătană fructul faptelor, nepropunându-ţi a fi un cetăţean alegător cult doar pentru a ajunge megaintelectual, şi nici măcar pentru a penetra în Autoelită.
Şi mai ales la serviciu, păzeşte-te de efecte magice, nu fi fraier, nici nesimţit, să te lauzi că citeşti cărţi, că poate ai colege şi colegi şi şefi de altă părere, mai rozătoare de timp ca de seminţe în semiîntunericul parcului şi al patului pe eclipsă spirituală.
Conştiinţa gloatei e televiziunea, iar un eveniment există atâta vreme cât poate scoate presa bani din el. Cum ecranul şi hârtia sunt scumpe, un mare scandal, oricât ar fi de grave dezvăluirile, se va stinge de la sine, de îndată ce finanţarea încetează.
De aceea, oricât de înalt copleşitor fie vreun tsunami mediatic, postacul român civic trebuie să stea deoparte şi să glosseze dezinteresat pe spuma valului.
Acesta e un scop nobil şi a fi postac român e azi, printre baroni, moguli şi shoguni, ca şi cum ai aspira la un titlu de nobleţe, acela de călugăr sălbatic, că altceva decât postări şi semeseuri nu mai lecturează nimeni nimic în ziulica de azi, de marasm bugetar, chiar dacă downloadează câte unul pdf-uri torenţial sau vrăfuieşte cărţi cu nemiluita pentru a citi mâine, mâine când vine Doamna de-ţi taie lumina.
Nu un postac de seară de seară, ca sconcsul, ci doar postac de ocazie să fii, tinere idealist, deplângând absenţa geniului în societate, sub stele sudice. Căci Geniul, vedem la Christ, Michelangelo, Beethoven sau Eminescu, este nu numai înnăscut, este şi predestinat. Nimeni om nu se poate pune cu semizeii!
Or, pentru România Epocii Mooye, nice un geniu natural nu fu trimis!
Abia în Epoca Wash profeţia este că ni se vor livra mari cantităţi, în tranşe dependente karmic de cum ne vor ieşi Biblioteca Naţională „Neterminata“ şi Catedrala Mântuirii Neamului „Neînceputa“, evaluate după caietul de sarcini privind Marea Recuperare a trecutului cultural oprimat şi comprimat colonialist de imperialişti.
Vasăzică, ne descurcăm sintetic, cu surogate, geniul obligat fiind un nechezol fin mai androgin, ambidextru de ambe speţe, care însă refuză a fi doar nechezol de succes, conştient de ce front de muncă spirituală vast ai în RO şi DRO, pentru ca Neamul Românesc să-şi îndeplinească Misia Istorică printre gorilieni fie şi prin postaci sintetici, apucându-se cât mai grabnic de ea.
De aceea, postacul trebuie să fie pe fază şi să se exprime repede, fiindcă mai târziu lumea nu mai ştie la ce se referă el cu ideile constructive pentru care s-a documentat în biblioteci ca să dea Ţării cele mai bune soluţii sau ca să poată, pe bază de statistici, să verifice dacă este cu adevărat criză, iar dacă e, atunci câtă e din vina recesiunii mondiale, câtă din vina clasei politice, câtă din cauza imperialiştilor străini şi câtă din jocul cleptocraţiei bolşevico-interlope când cochetează cu postromânismul.
No related posts.