Cutremurul din Tōhoku, 11 martie 2011, urmat de un groaznic tsunami, a găsit umanitatea (= oameni mulți) nepregătită pentru gestionarea unei ocazii atât de rare de acces la lirismul grandorii unei catastrofe de mit.
Și nu era pe ecran decât un tsunami de pe Terra, măcar știam ce e ăsta! Nu era un exces de nesolicitată furnizare de energie ieftină, provenită din niște tot incontrolabile surse extraterestre imense.
Totuși, pentru artist, cutremurătoare a fost priveliștea lugubră a micilor ustensile omenești: mobilier, tv, calculatoare, cărți, portofele, suveniruri, automobile, pereți și acoperișuri, ambarcațiuni, chiar avioane, purtate-n torent.
Toate-s nimicuri, iar vreun Yukio Miyagy, pe atunci deja un puști matur, a ridicat militărește mâinile dinaintea radiologului, predându-se ca și cum contorul Geiger ar fi ceva legat de bomba atomică.
Acum e pictor macchiaiolli în universul imaginar, imaginar dar imaginabil, bea în Caffè Bardi cu Modigliani, comentând profetic cu nostalgie pozele fetelor din Livorno, de pe TikTok, Facebook și Instagram.
Datorită politicienilor noștri înțelepți, catastrofe îngrozitoare nu vor mai fi, pensionarii și șomerii vor huzuri, iar domnișoarele vor avea gâturi mult mai lungi, vor citi din Dante măcar Vita Nuova și nu se vor mai epila peste tot.
Forgotten Tsunami with Modigliani
Tohoku earthquake, March 11, 2011, followed by a terrible tsunami he found humanity (= many people) unprepared to handle it such a rare opportunity to access the lyrism of the grandeur of a mythical catastrophe.
And there was only a tsunami on Earth on the screen, at least I knew what that was! It was not an excess of unsolicited supply of cheap energy, coming from some still uncontrollable immense extraterrestrial sources.
However, for an artist, what was shocking was the lugubrious sight of small human utensils: furniture, TVs, computers, books, wallets, souvenirs, cars, walls and roofs, boats, even airplanes, carried away by the torrent.
It's all nothing, and some Yukio Miyagy, then already a mature kid he raised his hands before the radiologist, surrendering as if the Geiger counter was something related to the atomic bomb.
Now he's a macchiaioli painter in the imaginary universe, imaginary but imaginable, drinking in Caffè Bardi absinth with Modigliani, prophetically commenting on the pictures of girls from Livorno, on TikTok, Facebook and Instagram.
Thanks to some wise politicians, terrible catastrophes will no longer happen, pensioners and the unemployed will party, and young ladies will have much longer necks, they will read from Dante at least Vita Nuova and will not be waxed everywhere.
Numărul de ianuarie avea rezervat înainte de Revoluție un consistent omagiu de ziua de naștere adus dictatorului bolșevic Nicolae Ceaușescu.
Prima poezie, Novalis decodând semnalele răsăritului de lună, socotește poezia naturii suficient de puternică să nu te înmlăștinezi în codrii disperării chiar în bezna totalitară întrevăzându-se un Mâine, când soarele răsări-va normal.
A doua poezie, Thomas Mann deplângând exasperanta ineficiență a Poeziei, observă cum după industrializare calculul primează lirismului natural și atunci supraputerile rămân, indiferent de ideologie, niște imperialisme agresive, chiar cu riscul distrugerii planetei.
Viaţa Românească, Anul 81, nr. 1/1986, p. 64, captură de pe Arcanum.
Novalis decodând semnalele răsăritului de lună
Brazii constrâng bezna să ţipe, sfâşiind-o cu miliardele de ace mai negre decât întunericul primordial.
Până când un punct luminos se aprinde între cetini şi cântă peste munţii de grea tăcere.
Visătorul îndrăzneşte acum să apuce cărările fosforescente, convins că nu se va înmlăştina în codrii disperării...
Aurul lunii e certitudinea că soarele însângerat al asfinţitului încă mai arde în haos şi, desigur, mâine răsări-va normal.
Novalis decoding the signals of the moonrise
The fir trees force the darkness to scream, tearing it with billions of needles blacker than the primordial darkness.
Until a point of light lights up among the pines and sings over the mountains of heavy silence.
The dreamer now dares to take the phosphorescent paths, convinced that he will not get bogged down in the forests of despair...
The gold of the moon is the certainty that the bloody sun of the sunset still burns in chaos and, of course, tomorrow will rise normally.
Thomas Mann deplângând exasperanta ineficiență a Poeziei
Cine are acces la dosarele secrete ale Poeziei cu duioşie relatează despre aşa-numitul Pact Poe-Esenin.
Lunar tratat în versuri de neproliferare a spaimelor nocturne, clar ca lumina zilei, ca apa de izvor, ca ginul şi ca vodca, la Marea Bering în amurg semnat de Poe şi Esenin.
Şi totuşi, încă neratificat! Pentru că Poezia a pierdut cândva-cândva a Odei Bucuriei credibilitate, pe muntele de tomuri glacializând cubul rigid al calculului unui calcul.
În care numai negrul Corb şi Omul negru se mai aud dialogând spectral de-ncet, deasupra inimilor noastre: Niet-Nevermore!
Thomas Mann lamenting the exasperating inefficiency of Poetry
Who has access to the secret files of Poetry tenderly reports about the so-called Poe-Yesenin Pact.
A lunar treatise in verse of non-proliferation of nocturnal terrors, clear as daylight, like spring water, like gin and vodka, on the Bering Sea at dusk signed by Poe and Yesenin.
And yet, still not ratified! Because Poetry lost sometime the credibility of the Ode to Joy on the mountain of tomes freezing the rigid cube of the calculation of a calculation.
In which only the black Raven and the Black Man are heard now, slowly, spectrally, above our hearts: Niet-Nevermore!
