Site in reconstructie!

“Lasă tu oaia năzdrăvană – o sfătui Picior-de-Porc bărbăteşte – că nu de brânza ei vorbim noi acilea! Te-am auzit cu urechile mele când ai spus pe la începutul priveghiului că viaţa ta stă sub semnul brânzei, nu de vacă, nu de bivoliţă, ci de oaie!” “Care e cea mai scumpă!” – ţipă Dovlecica zbătându-se să-şi sfâşie şi ea punguţa. “Şi a mai zis – o pârî Agripina zvârcolindu-se – că a intrat odată la un privatizat şi a ieşit cu idei nu numai marxist-leniniste, ci şi maoiste şi staliniste, numai de-alea de-ale noastre, ceauşiste, nu!”
“Uite cum a fost poanta cu brânza de oaie! – hotărî Prepeliţa să se deconspire total, prea fiind toţi partenerii cu ură pe ea. Uite ce şoc iniţiatic am avut, prieteni, de mi-am completat şi cunoştinţele!
Mamă şi savant, cu diverse preocupări, totdeauna eu am văzut în gestionarul de dinainte sau în liber-producătorul de la piaţă, o persoană interesată mai mult a-mi băga mie mâna până la genunchi în buzunar decât un personaj, un caracter, dispus să mă servească în baza schimbului de valori prin bani, ceea ce în condiţiile unei economii dirijate era explicabil, că poate preţul bunurilor şi serviciilor dobândite de mine era mult mai mare ca preţ de cost decât cel planificat şi afişat.
Dar trecându-se, peste o baltă de sânge, la o economie de piaţă într-o Românie devenită brusc stat tipic capitalist, am presupus cu mintea mea de spălătoreasă că lucrurile s-au schimbat radical şi că nimeni nu mai riscă să-l înşele pe client, dăruindu-l prosteşte plocon concurentului, de peste drum sau chiar adiacent cu chioşcul sau dugheana.
Or ceea ce am suferit eu ca viol psihic confirmă exact contrariul acestei conjecturi de femeie, amărâtă dar cu prejudecăţi!
Se ştie aşa de bine doar, că în ţara asta se produc accidente coronariene şi vasculare în special din două motive principale, aflate într-o strânsă legătură: unii crapă de mizerie şi alţii de mila lor.
Aşa păţii şi eu cu soacră-mea, Dumnezeu s-o ierte, pe care mi-a lăsat-o bărbatu pe cap s-o îngrijesc, înainte de să-mi iau câini şi pisici. S-a uitat din imprudenţă, că era cam zgubilitică, pe geam la gunoaiele de le ridică Picior-de-Porc, cum scormoneau doi pensionari râioşi cu râturile leproase sângerând prin cioburi şi a căzut jos de mila lor, a scos limba afară şi a încetat să mai respire şi după trei zile am îngropat-o şi cu timpul am şi uitat de pomenirea ei, că mă luasem cu animalele astea micile!
Dar preutul, observând că trece anul fără ca să ne simţim deloc, eu şi cu soră-mea, ca singurele rude cunoscute, ne-a atras atenţia prin fine apropouri că nu se cade, că or fi lipsuri, o fi mizerie, o fi marasm, om trage noi nădejde de alegeri anticipate şi de mai bine, dar cele creştineşti şi în tradiţia bimilenară trebuie ţinute cu stricteţe, ca să ne putem întări sufleteşte pentru a putea supravieţui mai bine întreţinerilor din iarna care se anunţă grea, adică exact pe măsura păcatelor noastre.
Şi fiind eu cam strâmtorată atunci, iar cumnată-miu se plângea că e consilier şi va pierde din voturi din cauza presupusului meu păgânism, a zis soră-mea că m-ajută şi ei, că face plăcintă, e de faţă şi confirmă, iar eu să mă ocup de aperitive şi să dau neapărat la vecinele care au cunoscut-o cu de-amănuntul brânză de oaie cu roşii prunişoară, de care ştiau ele că-i plăcea lu’ soacră-mea şi o fi râvnind pe unde e sufletul ei.
Acu, fără păcat vorbind, ce să vezi, eu cam intrasem la bănuieli de manipulare de către cumnatul, să-i fac imagine pă banii mei, că toată vara, reţinusem, de oaie fusese scumpă rău faţă de bivoliţă, ca să nu mai vorbesc relativ la de vacă, telemeaua, dar nu mai plânge, Gujghile, chiar dacă anticipezi durerea la mă-ta adoptivă! Şi totuşi, am intrat în magazin de lux, placat numai cu marmură italiană de Carrara şi dotat cu din ăla, cu, enervant că ţi-l bagă la cântar, aer condiţionat mamă, şi lua numai lume bună mezeluri de import de la europeni, iar telemea avea de două feluri, de vacă şi de oaie, nu şi de bivoliţă, iar aia de oaie, consecinţă poate a contrabandei, era mai ieftină decât la alte magazine din jur, şi chiar decât în piaţă direct de la producătorii cei roz la faţă şi la mâini, paradox de politică de preţuri ce ar fi trebuit ca să mă pună în alertă de gradul zero, însă mă calmam singură că nu se poate ca să te pui rău tu ca băcan cu lume atât de specială, care te ia şi mama dracu dacă-şi pune în cap să te ardă, îţi ridică şi autorizaţia, te dă-n mă-ta afară din piaţă cu scutieri, te exclude şi din mica-burghezie…
Aşa mamă! Cer eu o cărămidă cam de-un chil şi îmi cântăreşte fata pe cântar, la un metru de mi¬ne, repejor, foarte calificată, o înveleşte în ambalaj de hârtie cam ce¬rată şi apoi o pune civilizat în punguţă de plastic subţirel şi molatic, foşnitor şi translucid, albastru, mai mă uit eu la nişte muşchi ţigănesc, mirată că nu şi-a schimbat denumirea, dar nu mi-am permis, şi o iau spre casă, fără să-mi treacă pe la nări nici un fel de iz, ai zice că din cauza elicopterelor de pe la becuri de sus, dar pe drum mamă? Pe drum, de ce n-oi fi mirosat-o eu? Nu-i aşa că mă hipnotizaseră cu tot luxul ăsta orbitor de alb, făcut să-l ia repede pe amărât, să-i dea adevărata senzaţie de societate de consum şi să-şi bată joc de bănişorii lui?
Ei, dragilor, soru-mea ştie, că faţă de ea mă deconspirasem de-atunci, cum deschid eu acasă la bucătărie punga, să cad jos mămicule nu alta, de ce puţea ca un hoit, de om parcă, iar de sărată, ce să mai zic, ocnă nu altceva! Albă, albă mamă pe dinafară, dar cu o duhoare de putină stătută ani şi ani, pe vreun vapor dintre cele două tropice, iar în gură nu mai scăpai oricât scuipai de un gust ca de ulei rânced. Îţi venea să vomiţi mamă, cădeai jos nu altceva!… Ce mă fac? Ce mă fac? Dacă dau la pomană aşa ceva, mă pomeneşte, pe mine, mahalaua cartierului câte zile oi mai avea, poate şi pe lumea ailaltă! Ia, zic, fire-ar privatizarea lor a răului, mă duc înapoi, întreb dacă e patronul şi mă iau în gură cu el, ori îmi dă banii înapoi, ori mi-o schimbă cu de vacă! Unde m-a văzut femeie mai amărâtă fata aia cu buzele conturate dublu, imediat să-şi bată joc de mine, nu? Păi e posibil aşa ceva? În ce ţară trăim?”
“Lasă, bre mamă Prepeliţo – o mângâie poetul să nu înceapă a boci şi ea – parcă asta mai e ţară de când a venit ăştia?”
“Ce jungla mă-sii se întâmplă aici la noi în piaţă? mi-am zis – se scutură Prepeliţa înfierbântată ca pe ouă. Nu mai e sanepid? Nu mai e nimica? Fiindcă aveam martori: ce s-o consume fiinţa umană, că nici mâţii şi nici căţeii mei nu voiau să se atingă de ea, o miroseau şi parcă le venea să leşine şi lor, se zburleau la bot, apoi scuturau căpşorul cu o greaţă de-ţi venea şi ţie să verşi, mamă!”
“O fi fost punga de aurolac!” – avansă o ipoteză Agripina.
“Nu era, nu, nu, nu era folosită, fată dragă! M-am gândit şi eu, doar văzusem bine când a scos-o târâtura aia din teanc, era exclus! Mergeam eu aşa năucă şi, pe la colţul cotiturii, cam lângă gărduţ, la tufiş, mă-ntâlnii cu Dovlecel al soră-mii. Uite aşa, uite aşa, aşa, spune-i şi neveste-ti ce păţii eu pe ziua de azi! Uite cum şi-a bătut nenorocita aia joc de o clientă, la puşcărie am s-o bag! Nu ştiu dacă ţi-a spus acasă, Dovlecico, dar să vezi ce-mi face drăcosul de cumnat, zice, ia s-o gust şi eu, o desface, o miroase şi el, apoi îi râd ochii de inteligenţă, cum face el, că descoperise pe loc, ca inginer, tehnologia canaliei de la mezeluri şi lactate. Ăştia, zise, smântâni-le-aş nevestele noaptea pe la trei de oţi, au strâns cu migală toată vara ce de oaie n-au vândut, mărunţişuri, boţuri, firmituri, tot, apoi au băgat la malaxor, i-au dat sare şi au repus la fermentat, cu o ţâră de aracet ca liant şi ca înălbitor, în săculeţi de pânză mici de au ieşit iar calupi din ăştia, apetisanţi de albi. I-al de-aci repede şi du-te de le dă cu el în cap! Sparge-le toate geamurile! Cheamă poliţia! Adu garda financiară şi toate asociaţiile civice, fă scandal, strânge lumea şi instig-o, nu uita presa, ca să sensibilizăm odată şi odată acest guvern de păduchi laţi să dea o ordonanţă de urgenţă pentru protecţia consumatorului, cu nişte norme neambigue, care să definească clar ce e telemeaua, şi prin ce operaţii, cu ce parametri şi cu ce marjă de variaţie verificăm dacă o marfă albă din piaţă este sau nu acest sortiment alimentar!
Mersi zic, dare-ar Dumnezeu tot cu brânză din asta să-ţi facă soră-mea pomană! Eram necăjită rău, Dovlecico, dacă îşi bătea el joc de mine cât eram eu de pornită pe japiţa aia ordinară, de-mi venea să-I dau lui cu punga în deavla aia imensă… Că de-asta mi-ardea mie, nu? De ajutor de la autorităţi şi să rezolv eu problema calităţii brânzei la noi în republică!
Ei, şi tot blestemând eu aşa, când pe băcan, când pe cumnatul miştocar, când pe intelectuala aia nenorocită, numai ce mă aude domnul Vodă, care e omul cel mai bun la inimă şi mai săritor de la noi din piaţă.
Ce vi s-a întâmplat, doamnă? – mă întreabă el cu glasul ăla al lui tandru şi bun dacă vrea, cunoscându-ne noi mai demult, că ştiindu-mă teoretic văduvă şi strâmtorată, antamase cu mine ca propunere că să înghesui animalele într-o singură cameră şi în ailaltă să-mi trimeată nişte fete, nişte potârnichi ca aia de-mi dase brânza împuţită, Agripino, dar eu mamă câtă vreme mai pot spăla o rufă sau un mort, gândesc că încă n-are nici un rost să mă complic…
Şi atunci, am rămas perplexă prima oară în viaţa mea!
Mai umblat în cercurile înalte, nea Vodă m-a derutat de m-a înnebunit de tot: asta, a început el să înfulece din otravă cu poftă, e brânză de oaie domnească, doamnă, e ca un fel de brânză de burduf olecuţă mai înfundată şi mai usturată, care nu se mănâncă decât cu adaos de palincă sau de tequila sau de echivalent, asta-i treabă de gurmeţi, nu te mai duce să faci gât pe-acolo, că or să râdă ăia de să cază jos când or auzi, faci şi ţara de râs!… Cum ai putut, fa, să-ţi închipui că într-un magazin placat cu-atâta marmură de Carrara şi de unde se aprovizionează numai per¬soane de calitate, ar fi îndrăznit cineva să umble cu mărfuri expirate?… Păi nu-l băteau o mie de badigarzi până-i suna apa-n cap? Pe ce lume trăieşti dumneata? Du-te, femeie nebună, în căile tale şi stai în banca ta în mă-ta, nu-ţi aprinde paie în cap pentru un chil de brânză, căci liniştea colibei tale e cel mai preţuit lucru şi nu e cazul să-ţi rupă vreun mădular angajaţii sau alte persoane de sprijin disponibi¬le în acest caz, să trebuiască să mai dai şi la doctor pentru certificat, şi pe la justiţie pe urmă, care îţi poţi imagina şi dumneata cât de respectuoasă e cu care îşi permite nişte delicatese rare cum fi brânza asta regală atât de delicioasă! Mai bine, pune-o bine la frigider, că vin diseară pe la tine, să mai negociem, poate băgăm totuşi domnişoare în loc de pisici şi, cu timpul, pe măsură ce se diversifică gusturile, domnişori în loc de căţeluşi…
A procedat, n-a procedat nea Vodă atunci cu brânza mea ca Napoleon cu pâinea mucegăită, când a rumegat ostentativ una întreagă în faţa trupei răzvrătite, că era de la alimentara lui, după cum am aflat mai târziu, nu ştiu nici azi.
Ce ştiu, ştiu că am făcut ca un soldăţel de plumb stânga-mprejur şi am zis că ce dracu mai e de făcut altceva pe lumea asta decât că cum m-a pă¬călit şi pe mine alţii mai deştepţi, tot aşa să păcălesc şi eu pe altu’ mai fraier!
Şi nu-mi dă bine Dumnezeu gândul ăsta salvator, că iaca-mi iese-n cale bietul domnu Pedofil, pe când noua biserică de lemn a cartierului nostru împlea de cântec de clopot evocator atmosfera, din care se desprindea, splendi¬dă în multitudinea ei de culori, ampla simfonie a naturii în continuă transformare.
Magda Orheianu este una din izbânzile tipologiei feminine sadoveniene! – comentă el, uitându-se bănuitor la mine, parcă un înger păzitor i-ar fi creunat la ureche că nu degeaba mă dau eu pe lângă el.
Scosei atunci brânza şi fără un cuvânt, i-o trecui pe la nas s-o a-dulmece ca pe altă aia, ceea ce şi făcu, nu însă cu sau fără infinite precauţii. Aiasta, zise el într-un târziu cu multă silă, e de import de departe, fie brânză de sfinx de pe la Egipet, de care-ar trebui să-I placă lui ăla, lui Picior-de-Porc, fie brânză de dragon de prin Nepal, o delicatesă exotică pentru alde yoghinul de Dinţişor…
Alelei, feciori de lele, că nu cunoaşteţi voi ce mai brânză de oaie făcea tata când ciobănea la margine de Bucureşti! Cum strângea el oaia de ţâţe cu degetele sale ca nişte de la Muzeul Ţăranului Român cleşti de lemn, încât scăpa săraca de durere câte-o căcărează şi ceva pişat, de ieşea aroma aceea inexprimabilă de madlenă! Şi, şiii cum folosea el cu mare intuiţie de biotehnologii apa cea dulce a Sabarului şi a Ciorogârlei, cu tot cu mustul de gunoaie şi de hoituri din ea!
Brânză ca a lui tata, Prepeliţo scumpo, nu mai găseşti în ziua de azi. Găseşti din as¬ta din import, pentru stomacuri perverse, ce nu mai reacţionează decât la elucubraţii culinare de senzaţie, nu ca să te saturi! .De-asta şi zic eu că m-ai face fericit, distinsă doamnă, mamă naturală şi mamă adoptivă de poeţi de pe acest meleag, dac-ai veni cu mine-n trecutul nostru de glorii, când unde-i acest infect urban colţ de cotitură, era înainte o baltă, care dincolo de asfinţit inspira echidistant meditaţii, şi asupra vieţii, şi asupra morţii. Imperfectul continu¬ităţii trimitea cu obstinaţie, tot trimitea şi trimitea la perfectul compus al trecerii timpului, raportând viaţa la neant. Şi cum orice meditaţie susţine re¬memorarea timpului trecut ca o pierdere, dar şi ca un câştig, încrederea în dragoste, în viaţă şi, pe un plan consensual, în dragostea de viaţă, jubilează atâta vreme cât imperfectul rămâne timp natural iar perfectul simplu inspiră idi¬la, noi îndrăgostiţii avându-ne acea barcă de la potop încoace pregătită tocmai pentru a da un sens călăto¬riei veşnice în timp, ca mod de a evita un apocalips…
Astfel comentând, a plecat mamă pe ici încolo săracul domnul Pedofil, cu brânza mea, bună, rea, de nu mi-a mai dat nici în prezent vreun ban pe ea, încât am zis la schimb că să fie de pomană de sufletul soacră-mii, că altă pomană nici că am mai avut posibilităţi ca să-i fac!”