Poet și prozator român contemporan, născut la 26 octombrie 1951 în Titu, județul Dâmbovița. Numele vechi: Dumitru Sandu. A absolvit Universitatea din București, Facultatea de Fizică, specializarea Biofizică.
Debut publicistic cu două poezii, în Viața Românească, nr. 1/1986, și cu o povestire în magazinul SF Helion, Timișoara, iunie 1987. Diverse premii la concursuri de poezie, proză scurtă, anticipație, dramaturgie, roman (Premiul Nemira, 1998, pentru La un colț de cotitură, semnat Camelian Propinațiu).
Heteronimul „Camelian Propinațiu“ vine din limba latină: propinatio = „invitare la băutură“; în Bucovina și Galiția, propinatori se numeau țiitorii de crâșme.
Se identifică literar cu un mazil basarabean din Codrii Bâcului.
Camelian Propinațiu este nepotul preotului Grigore Constantinescu, profesorul de limba noastră cea română, la Seminarul din Chișinău, al poetului Alexei Mateevici.
Cărți importante, tipărite sau pdf-uri:
Trilogia “NECHEZOL. Întâmplări din viața înlocuitorilor de intelectuali”:
1. La un colț de cotitură, Editura Nemira, 1999;
2. Oligopedagogia, Editura Edago, 2006.
3. Mușcătura, Edituara EvAGO, 2011; pdf
La un colț de cotitură, Ed. Nemira, 1999 (Ed. a doua, Edago, 2006); redactorul de carte, opozantul la ceaușism Dan Petrescu, văzând aici, 10 ani după Revoluție, „adevăratul și unicul până acum roman al tranziției“. (Dan Petrescu – „În răspăr”, Ed. Nemira 2000, p. 37)
Oligopedagogia, Edago, 2006, roman latino-american și sovieto-rus despre absurditatea de a învăța pe altul, într-un sistem educativ nefrecventabil.
Mușcătura (EvAGO, 2011), romanul imposibilității de a nu „publica“, deși „pe Poezie a luat-o dracu”, de unde și delirul lui Armand Hrestic despre o instituție providențială, Uniunea Scriitorilor de pdf-uri.
La Târgul de Carte Gaudeamus 2006, Camelian Propinațiu a difuzat evocarea: Puii păsării cu clonț de rubin pe urmele poetului Nicolae Labiș, Edago, 2006, împlinindu-se 50 de ani sumbri și rău prevestitori a extincție colectivă și tăierea limbii, de la acel omor.
Dl. Cameleon Popândău, cum a fost poetul botezat de un preopinent pe chat, se va ilustra, ca tot omul din subterană, și ca postac profesionist, teoretizând dinadins prolix unele „Probleme de Bază ale Românilor“ în pedefeul Postromânismul, Editura Virtuală AGO, 2011, prefațiune la „reacțiile și deflagrațiile alese“ din culegerea pdf de comentarii exemplare, „manual pentru postaci profesioniști“, Luminarea Poporului, (EvAGO, 2011, 819 p.).
De notat că Armand Hrestic îi semnala lui Ioil Borgiah drept notabil acest veritabil „Curs scurt de Inițiere spirituală ca postac profesionist”, deoarece se bazează pe nișteListe de cărți și trăiri bune, fie Lista lui Propinațiu, fie oricare alta tot de pdf-uri gratis, descărcate mai mult de pe net, propusă pe drumul Marii Recuperări a istoriei netrăite de popoarele din Est, presărate în calea năvălirilor barbare ca o avangardă a civilizațiunii occidentale.
Având în 2011 deplin încheiată Trilogia Nechezol, deplin exprimat, prozatorul român contemporan Camelian Propinațiu fiind un poet hiperactiv, deși a promis cititorilor de mesaje că nu mai scrie ci doar bea și clevetește, a ajuns să figureze vremelnic în Wikipedia drept întâiul cronologic cărtărescolog notabil din RO, elaborând ca expert basarabean privat studiul critic de fezabilitate Kitsch orbitor și geniu înaripat: Nobelul românului Cărtărescu, (Edago, 2007, 587 p.), sensibilizând autoritățile imaginii externe cum că ICR e doar o picătură într-un ocean, candidații Nobel sprijinindu-se oriunde in lume cu ÎNTREAGA forță a statului. Pentru juste aprecieri basarabene privind acest demers și altele mai unioniste în sens Armand Hrestic, vezi doar Paul Goma – Jurnal 2010 întreg, aprilie, pdf, pentru că au suprimatără de pe Wikipedia versiunea din 19 septembrie 2017 ora 14:31, care la Legături Externe începea cu acest pdf propinațist filo-cărtărescian, recomandând versiunea de pe Scribd.
Adevărul liric este că încă de la 16 februarie 2010, când i-a fost mătrășită pagina de pe Wikipedia ca „nenotabil”, neasemuitul poet revoluționar Camelian Propinațiu a avut o presimțire sinistră că va scrie tot mai multă și mai multă POEZIE de sertar, practicând vasăzică Rezistența la Incultură, evoluând de la avangardism solitar și colectiv până la excesivism și chiar ismism, într-o epocă obeză nesimțită poate mai greu suportabilă decât cea a Rezistenței prin Cultură în contra bolșevismului, deoarece unde există internet, a mai fi incult funcțional este o opțiune personală de bună voie și nesilit de nimeni, nu un eșec de care nu știi, datorat politicilor guvernului de economisiri exagerate și reiterate tocmai la viața spirituală decentă a supușilor săi.
*
Camelian Propinatiu (born 1951, as Sandu Dumitru) is a Romanian poet, prose writer, essayist and diarist. He graduated from the University of Bucharest, Faculty of Physics, specializing in Biophysics. The heteronym "Camelian Propinatiu" comes from the Latin: propinatio = "invitation to drink".
His publishing debut was with two poems, in the magazine "Viața Românească", no. 1/1986, and with a story in the Science Fiction magazine "Helion", Timișoara, June 1987.
Various prizes in poetry, short prose, anticipation, dramaturgy, novel competitions (Nemira Prize, 1998, for “The atomic point”).
He wrote the Trilogy “NECHEZOL. Incidents from the life of intellectual substitutes” (“nechezol” = coffee substitute during the years of the Bolshevik Ceaușescu dictatorship):
volume 1. “The atomic point”, Nemira Publishing House, 1999;
volume 2. “Oligopedagogy”, Edago Publishing House, 2006.
volume 3. “The bite”, EvAGO Publishing House, 2011; pdf
In a 547-page critical feasibility study, “Dazzling kitsch and winged genius: Romanian Nobel Cărtărescu”, (Edago Publishing House, 2007.) .) Camelian Propinatiu anticipated very early the fulminating international career of the great contemporary author Mircea Cărtărescu.
For reasons of ecological conscience, Camelian Propinațiu prefers to publish his writings in pdf format. He defines himself as non-conservative, fascinated by avant-garde, attitude and experimentalism.
A flower blooms, its petals unfold Meaning slips, like pollen gold Différance whispers, a gentle breeze Signifiers dance, meanings freeze In the garden of signs, it’s hard to define The flower’s essence, forever left behind As language reaches, it slips away A différance of petals, each day The flower’s identity, a fleeting thought A moment’s beauty, forever caught In the web of différance, it’s lost and found A fragile bloom, meanings unbound
Here are the windows, rectangular prayers carved into the flesh of the concrete, their frames like dark eyelids flashing against the white silence of the walls. They breathe in squares of light, geometric lungs of the building's body, each pane a transparent thought suspended between interior and exterior. The glass holds the sky captive, reflecting it back in fragments - small mirrors where clouds are lost and found. These are not simple openings but wounds through which the house exchanges its soul with the world, inhaling morning, exhaling shadows. Each window frame stands guard like a dark border around brightness, defining the edge where intimacy meets the infinite conversation of the air. The building dreams through these eyes, looking at the world with patient geometry, its vision divided into neat rectangles of transparent longing and hope.
This captures Stănescu's characteristic blend of surreal imagery, philosophical depth, and his tendency to see the mystical in everyday architectural elements.
Iată ferestrele, rugăciuni dreptunghiulare sculptate în carnea betonului, ramele lor ca niște pleoape întunecate sclipind pe fundalul tăcerii albe a pereților.
Ele respiră pătrate de lumină, plămâni geometrici ai corpului clădirii, fiecare geam un gând transparent suspendat între interior și exterior.
Sticla ține cerul captiv, reflectându-l înapoi în fragmente – mici oglinzi unde norii se pierd și se regăsesc. Acestea nu sunt simple deschideri ci răni prin care casa își schimbă sufletul cu lumea, inhalând dimineața, exhalând umbre.
Fiecare ramă de fereastră stă de pază ca o graniță întunecată în jurul luminozității, definind marginea unde intimitatea întâlnește conversația infinită a aerului.
Clădirea visează prin acești ochi, privind lumea printr-o geometrie răbdătoare, văzând-o împărțită în dreptunghiuri pure străpunse de dorul transparent și de speranță.
* Written with the help of Anthropic Claude and Google Translate, style Nichita Stănescu.
A Van Gogh interpretation of these windows would be dramatically transformed with his signature expressive style. The plain white walls would become vibrant swirls of yellows, blues, and purples Window frames might be bold ultramarine or cadmium yellow instead of the neutral gray, the glass would reflect brilliant oranges and golds, as if catching perpetual sunlight
Thick, impasto paint applied with energetic, visible brushstrokes The flat wall surfaces would undulate with rhythmic, flowing paint texture Window frames would be outlined with bold, confident strokes The static architectural lines would become dynamic and alive Swirling patterns around the windows, suggesting wind or emotional energy The building itself might appear to breathe or pulse with life
What appears as a simple, modern building would become charged with psychological depth Colors would shift from naturalistic to emotionally expressive The entire composition would vibrate with Van Gogh’s characteristic intensity and passion The orderly, geometric windows would be transformed into portals of light and emotion, with every surface alive with Van Gogh’s distinctive visual language of hope, turbulence, and beauty.
