La spital

Ce o intriga mai mult şi mai mult pe micuţa Vivi la spital era bizareria că o înconjurau doar pacienţi şi paciente, cu sau fără însoţitori, cam de vârsta a treia, deşi logic gândind, adică statistic, câinii nu muşcă doar persoanele bătrâne, ci şi pe cele tinere şi foarte tinere, până şi copilaşii foarte mici, de grădiniţă sau de ţâţă. (Dacă mai sunt în ziua de azi chiar atâtea grădiniţe, că multe mame stau în şomaj şi pot să aibă personal grijă de copilaşi.)
Şi tocmai asta nu realiza ea mai deloc, că de ce doar persoanele în vârstă au venit să se injecteze contra turbării? Tineretul, de la care doar ea era o excepţie, oare nu se teme de această oribilă boală, care odată declanşată nu o mai vindeci nici pe valută şi mori în chinuri groaznice?
Oare numai vârstnicii ţin să celebreze la spital supravieţuirea?
Nu, tineretul nostru nu e inconştient, ci neinformat. Deşi unele babe nefu îl consideră enragé congenital. Sărmanul tineret nici nu ştie că turbarea se poate transmite şi la om! Nu i s-a spus clar acest groaznic adevăr nici la orele de educaţie sanitară din planul de muncă al dirigintelui şi nici la orele de igienă care se cuprind câteodată în cursul de anatomia şi fiziologia fiinţei umane de la facultăţile de filologie care pregătesc poeţi/ scriitori/ copywriteri profesionişti. S-a insistat mai mult pe alte boli la mai modă în Occident sau în imaginarul nostru, cum ar fi SIDA, drogurile, zoofiliile, hipertensiunile, uretritele, colitele şi altele, care seceră mai degrabă pe tineri decât pe numeroşii noştri pensionari care dezechilibrează bugetul oricărei guvernări… Cât priveşte turbarea, există probabil prejudecata că la noi, datorită lucrărilor savantului de renume mondial Victor Babeş, acest flagel a fost eradicat la om şi nu mai poate lovi decât pe animale. Dar poate că adevărul chiar ăsta este! De ce ne-ar minţi presa? Cert este că în ultimii ani cazuri serioase de turbare, oricât de senzaţionale subiecte ar fi putut să fie, nu s-au prea găsit de către presă şi, de aceea, a început şi omul nostru s-o lase mai moale cu vaccinatul. Ba chiar personalul medical, sistemul însuşi, nu prea mai insistă pe acest factor de risc, fiind şi el predispus ca întreaga ţară deschiderii spre ecomilă şi spre integrarea euroatlantică.
În fond, tanti Cici a avut revelaţia ecomilei, după ce a muşcat-o puiul de veveriţă pe mama şi s-a întâmplat ce tragedie s-a întâmplat cu tetanosul lui tata, când a strâns multă vreme de pe la dispensare, policlinici, spitale, şcoli, primării, diverse alte instituţii publice, un bogat material tipărit împotriva turbării, broşuri, foi volante, afişe, pliante, planşe de uz didactic, diapozitive, diafilme, filme, videocasete, prezentări, educându-mă şi pe mine în acest sens al îngrijorării metafizice, contra cutremurării şi turbării, cum a format şi pe alţii, încurajându-i împreună cu generalul parapsihopupu Vasea că nu putem stăpâni fenomenul rabigen decât prin iubire şi dialog între om şi toate vieţuitoarele oprimate.
Dacă te muşcă un liliac, un câine, o pisică , un veveriţel sau un alt animăluţ, el nu trebuie omorât, ci identificat şi pus sub observare, monitorizând dacă turbează sau nu, că poţi aşa să întrerupi tratamentul.
Rana trebuie spălată imediat de bale gasteropodale, cu apă şi săpun, apoi dezinfectată riguros. După care se merge la circă să-ţi facă antitetanos şi să-ţi dea trimitere pentru doamna doctoriţă de la centrul antirabic, unde se fac cele câteva, şi nu prea plăcute, vreo zece parcă, injecţii în burtică. Şi am auzit de la un băietan cu bască mototolită că nu mai ai dreptul să bei şase luni.
– Dar dacă cineva e gravidă, puse problema Vivişor vecinei de scaun, se mai fac injecţiile în burtă? Nu cauzează cumva la copilaş?
Şi pentru prima oară după ani buni, sărmana orfană realiză că se uită cineva la ea cu o ecomilă de-a dreptul maternă.
– E posibil să cauzeze, zâmbi cu bunătate doamna. Cauzează mai mult ca sigur şi, de aceea, înţepăturile se fac cu cele mai mari precauţiuni.
Era o doamnă muşcată în două locuri: la pulpă şi la încheietura mâinii drepte. Năltuţă, însoţită de un bărbat cu bască şi mustăţi, scund, îmbătrânit prematur şi cu un ochi vânăt. El trăise mai multe decenii de întâmplări şi era o comoară de înţelepciune, De aceea, nici nu se abţinu să lase să treacă fără comentarii gingaşul subiect al gravidei muşcate de câini!
– Câinele, zise el împrumutând ceva din tonul de la cursul de structurile antropologice ale imaginarului textualist al tovarăşului Vasea, este o fiinţă care simte lumea într-o mare diversitate de imagini vizuale, auditive şi mai cu seamă olfactive, mirosul lui fiind, după cum se ştie, mult mai bine dezvoltat ca al nostru, olfacţia este chiar principalul lui instrument de cunoaştere obiectivă a lumii.
– Lasă, dragă, că pute şi câinele câteodată, o-ho-ho! comentă consoarta, fără a fi luată în seamă. Pute chiar ăla de rasă când se scapă în lift sau pe palier. Iar pe trotuare, atâtea răhăţişuri cu totul omogene, se cunoaşte după aspect că nu sunt de la maidanezi, ci de la câinii de apartament, scoşi la plimbare tocmai ca să se uşureze în spaţiul public!
– Dar am auzit că şi porcul, continuă el prelegerea ca un surd, are miros bun, deşi ţi-e greu să-l înţelegi în subiectivitatea sa, cum de filtrează el propriul miros şi duhoarea cocinii. Iar dacă un câine are nas bun, de-asta vă şi muşcă, fiindcă el e capabil ca să simtă ce emană o femeie la care îi e frică de colţii lui! Fiindcă nu ştiu dacă ştiţi, dar mirosul unei femei e mereu altul după cum îi sunt şi emoţiile sau sentimentele pe care ea le încearcă la momentul oportun, încât dacă dumneaei îl întâlneşte pe câine şi îi e frică de el, emană imediat semnale în aer, spre cine-i e drag, spre companionul ei virtual, care de regulă nu e cu ea, alarmându-l că se simte pusă la teroare, iar analizatorul olfactiv canin expert le receptează instantaneu singurătatea pe lume. Mesajele neurochimice îi excită ganglionii lui de carnivor şi, de ce le simte mai intens, de-aia îi curg pavlovian balele şi de-aia se dă la ea mai tare!
– Or, o femeie gravidă are motive mai serioase decât oricare alta să se teamă de Muşcătură, continuă cu supuşenie soţia prelegerea. Fiindcă ea poartă nu numai responsabilitatea pentru propria sa securitate personală, ci şi pentru aceea a viitorului membru al societăţii, care va duce mai departe munca începută de părinţi, justificându-şi propria existenţă şi asigurând totodată plata pensiilor pentru cei bătrâni sau incapabili de a mai munci pentru capitaliştii şmecheri. În consecinţă, tocmai femeia gravidă emană mai tare cereri de ajutor către populaţie şi câinele are motive mai serioase să o muşte. Şi o muşcă! Chiar dacă presa, controlată de fanii animalelor, ascunde astfel de nenorociri. Iar după ce o muşcă, se cam încurcăleşte treaba incomensurabil în organismul ei. Fiindcă stafilococii de turbare, viruşi, bacili sau ce-or fi, nu mă pricep dar n-are importanţă, sunt de aşa natură turbată încât ei atacă la cap, pentru a se cuibări în emisferele cerebrale… Poarta prin care penetrează ei în organism e de regulă piciorul stâng, ca la poeta asta, fiindcă femeia tinde să se apere cu dreptul, folosind stângul ca picior de sprijin. Iar dacă e stângace, statistica se inversează, fireşte. Urmarea e că traseul până la creierul gravidei urcă prin coapse, trece prin pântec, tunelează toracele etcetera, dar mai întâi intersectează creieraşii fătului, unde periculoşii germeni patogeni pot să se stabilizeze fără a simţi măcar nevoia de a explora ce mai este în jur! Aşa că se ajunge la tragedia de neînchipuit de se naşte fătul gata turbat în timp ce mă-sa e complet sănătoasă clinic!
– Dumitale, duduie, o zgudui cu mâna soţul cum ar scutura un prun tânăr, ţi-ar conveni să faci un copilaş turbat?
– Depinde, răspunse mai mult decât enigmatic de nepăsător poeta Lucida Tahoma, atrăgând totuşi atenţia asupra lirismului ei congenital şi făcând curioşi pe cei prezenţi dacă e sau nu e receptivă.
Era unul dintre acele momente astrale ale omenirii, când se prăbuşesc idei considerate fixe, sub loviturile de daltă şi baros ale unei inteligenţe mai puţin orizontale decât a gloatei.
– Cum adică depinde, duduie? îşi scoase bascul din cap de usturime şi dădu cu el de mozaic domnul cu ochi vânăt. Astea sunt chestii cu care să glumim? Când alţii duce o politică demografică prolifică înadins ca să ne facă minoritari în propria ţară, iar guvernul îi stimulează cu alocaţii?! Lucru de şagă ţi se pare dumitale să rămâi gravidă, să duci sarcina până la soroc şi să-ţi iasă pe tavă un copil turbat?
– Se poate şi mai rău! îşi arătă sfidător poeta Lucida Tahoma mărgăritărelele danturii, dându-şi cu superioritate filozofică bogatu-i păr pe spate, dezvăluind mai bine fruntea sa bine boltită, depărtându-te însă afectiv, cam prea stăpână rece pe frumuseţea ei, ca un rottweiler care-şi păzeşte de toţi punga cu lovele legată la gâtul lui de neguţătorul călător.
– Adică să faci un copil cu SIDA! scurmă în profunzimea versului doamna muşcată de mână şi de pulpă.
– Ba nu! negă violent din cap poeta şi, conştientă de incapacitatea bolnavului de a descrie ce e cu el, începu să fredoneze. Din bucata mea de pâine, am crescut un om şi-un câine. Omul azi m-a părăsit. S-a dus şi n-a mai venit. Câinele mă recunoaşte, omul nu mă mai cunoaşte!