A fost madam Vidman la viaţa ei o femeie urâtă?
Numai necunoscătorii ar putea susţine o asemenea aberaţie. Singurul ei soţ, Moş Marlett, care a scris şi-i mai scrie poezii, a părăsit-o nu pentru că a fost momit de farmecele alteia, ci pentru că era un leneş laş şi se temea de turnătorie, arestare, anchetă, tortură, proces, pedeapsă administrativă, temniţă grea, lagăr, mină, stuf, dispreţul colegilor şi vecinilor, domiciliu forţat în Bărăgan, ba chiar deportare în Răsăritul îndepărtat. Dar cu toate acestea, ce l-a făcut frontierist a fost contradicţia antagonistă dintre lăcomia că nu suporta să nu mănânce consistent şi lenea că nu-i plăcea nici să stea la cozi, nici să facă rost de bani şi de alimente rare. A ajuns la concluzia că dacă tot e să muncească, măcar să merite. Şi nu a mai dat niciun semn de viaţă. Fie că s-a înecat în Dunăre, fie că a pierit în închisorile titoiste, fie că într-adevăr ajungând în paradisul capitalist, o fi zis că morţii cu morţii, viii cu viii, de ce n-a fost suficient de bărbată Cici să-l urmeze în palpitanta călătorie? Aşa-i trebuie babei, vulpii prinse cu laba-n capcană! Acum să stea pân-o turba în ţara ei, puşcăria ei! Şi să se cupleze cu maiorul Vasea.
(La particularitatea că tanti Cici se ocupa de Vivişor, animalul nu se gândea!)
Ea a fost însă foarte bărbat, să răspundă la nenumărate şi diversificate cu diabolică imaginaţie interogatorii, solicitări de autobiografii şi tot felul de imbecilizante declaraţii dacă mai întreţine sau nu relaţii cu dispărutul, unde e ascuns, cum ar putea fi arestat, cine ar putea exercita influenţă asupra lui, dacă mai ştie şi pe alţii în aceeaşi situaţie, până a început unui maior anchetator să-i cam placă de ea, de ia găsit şi un serviciu bun!
Grele şi foarte grele au fost aceste vremuri pentru toţi, până când Partidul şi-a dat seama că s-a avansat aşa de tare spre piscurile unui vis de aur al întregii omeniri, încât numai un nebun s-ar mai putea gândi să uneltească aventurist ca, împreună cu alţi trădători şi cu sprijin extern, să mai întoarcă timpul înapoi şi să ne întoarcem la construirea capitalismului. Cerul politic s-a mai înseninat. Atmosfera ideologică a cunoscut începutul dezgheţului.
Astfel, viaţa teoloagei ecomilei se compune din două perioade clar distincte: una mai dificilă şi alta considerabil mai lejeră.
Sentimental şi chiar mai mult decât atât, prima este marcată de editorul Vasea, iar a doua poartă paradoxal amprenta referentului literar Garamond.